Rompolimer

ACCESIBILITATE

Dimensiunea fontului
Spațiere între linii
Justificarea textului
Spațierea cuvintelor
Rețeaua

Mențiuni legale și politica de confidențialitate

1. Conținutul nostru

Acest site este proprietatea societății Rompolimer Composites.
S.R.L. („societate cu răspundere limitată”), cu un capital social de 1.000 RON.
Sediul social: Str. Poetului, nr. 1, compartimentul 65, ARAD – România.
Tel.: +40 257.287.840
Înregistrată la Registrul Comerțului din Arad sub numărul J02/1824/2004 și sub codul unic de înregistrare (CUI) 11687385
Reprezentantul legal al societății este societatea Groupe Gazechim Composites.

Site-ul a fost realizat/dezvoltat de SARL Coms’Up – Franța.
Identitatea vizuală și designul site-ului sunt realizate intern.

Găzduire: OVH – Franța.

Din Grupul Gazechim fac parte mai multe societăți. Diferiți termeni folosiți pe site, precum „Grupul” și „Grupul Gazechim”, sunt utilizați pentru a facilita comunicarea informațiilor pe site și pentru a prezenta societățile din cadrul Grupului, cu precizarea că fiecare dintre acestea își desfășoară activitatea în mod independent.

2. Acces la site

Site-ul este accesibil 24 de ore pe zi și 7 zile pe săptămână. Cu toate acestea, societatea Rompolimer Composites nu poate fi trasă la răspundere în cazul în care site-ul nu este accesibil. Societatea Rompolimer Composites are dreptul, la propria sa discreție, să suspende, să întrerupă sau să anuleze accesul la site.

Utilizatorul acestui site confirmă că dispune de competențele și mijloacele necesare pentru a accesa și a utiliza site-ul. De asemenea, acesta confirmă că a verificat dacă echipamentul informatic utilizat nu conține viruși și dacă acesta este în perfectă stare de funcționare.

Societatea Rompolimer Composites nu poate fi, în niciun caz, trasă la răspundere pentru eventualele daune care ar putea fi suferite de orice echipament (computer, software etc.) utilizat pentru accesarea și utilizarea site-ului.

3. Date cu caracter personal

3.1 Identitatea operatorului de date (și datele de contact ale reprezentantului acestuia)

Societatea Rompolimer Composites se angajează să protejeze datele cu caracter personal ale utilizatorilor acestui site și să respecte viața privată a acestora.
Atunci când se prelucrează date ca urmare a utilizării acestui site, operatorul de date este societatea Rompolimer Composites, cu sediul în str. Poetului, nr. 1, compartimentul 65, ARAD – România.

3.2 Scopurile și temeiurile juridice ale prelucrării, perioada de păstrare și destinatarii datelor

Scop Temei juridic Perioada de păstrare Destinatarii datelor Date prelucrate
Să răspundem la solicitările de informații furnizate în formularul de contact și să le soluționăm Interesul legitim al societății Rompolimer Composites de a oferi asistența necesară Pe durata soluționării solicitării dvs., plus o perioadă de 2 ani pentru datele care prezintă interes administrativ, cu acces restricționat Departamentul competent pentru a răspunde solicitării de informații Toate datele solicitate în formulare (nume, prenume, adresă de e-mail, număr de telefon, precum și toate datele indicate în formularul de contact).
Transmiterea de informații despre produsele, serviciile, evenimentele și modificările legislative legate de activitatea noastră. Pe baza consimțământului dumneavoastră. Atât timp cât nu vă retrageți consimțământul. Vă puteți dezabona în orice moment, contactându-ne la adresa:  contactGDPR@gazechim.fr. Departamentul de comunicare și departamentul comercial al societății în cauză. Adresa de e-mail care conține numele și prenumele persoanei în cauză.
Să răspundem la solicitările de ofertă transmise prin formularul de cerere și să le soluționăm În baza necesității de a lua măsuri precontractuale Pe durata relației contractuale, plus o perioadă de 2 ani pentru datele care prezintă interes administrativ, cu acces restricționat Departamentul comercial al societății în cauză Toate datele solicitate în formulare (nume, prenume, adresă de e-mail, număr de telefon, precum și toate datele indicate în formularul de contact).

3.3 Destinatarii și divulgarea datelor cu caracter personal

  • Pe lângă destinatarii menționați și în limita scopurilor de mai sus, datele cu caracter personal colectate pot fi transmise:
    filialelor Grupului Gazechim care au nevoie de aceste date;
  • departamentului de comunicare al Grupului Gazechim;
  • furnizorilor terți de servicii ai societății Rompolimer Composites, precum furnizori de servicii de găzduire a site-urilor web, servicii IT, servicii de analiză a datelor;
  • unui terț, în cazul oricărei modificări a structurii societății Rompolimer Composites.

3.4 Securitatea datelor cu caracter personal

Societatea Rompolimer Composites depune eforturi pentru a asigura securitatea datelor cu caracter personal care îi sunt transmise.

3.5 Utilizarea site-ului de către copii

Minorii cu vârsta sub 18 ani nu ar trebui să utilizeze site-ul. Prin urmare, societatea Rompolimer Composites nu are în vedere colectarea datelor cu caracter personal ale acestora.

3.6 Transferul transfrontalier al datelor cu caracter personal

Datele cu caracter personal ale utilizatorilor acestui site nu vor fi utilizate în afara Uniunii Europene.

3.7 Prelucrarea datelor sensibile

Societatea Rompolimer Composites nu colectează date sensibile, adică date referitoare la originea rasială sau etnică, la opiniile politice, filozofice sau religioase sau la apartenența sindicală a persoanelor sau date referitoare la sănătatea sau viața sexuală a acestora.

4. Drepturile dumneavoastră

Informațiile colectate pe acest site sunt destinate exclusiv societății Rompolimer Composites. Acestea nu vor fi în niciun caz transmise unor terți.
În conformitate cu legislația aplicabilă privind protecția datelor cu caracter personal, în special Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date (RGPD), Legea nr. 190/2018 privind măsurile de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679, precum și Legea nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal și protecția vieții private în sectorul comunicațiilor electronice, utilizatorii acestui site beneficiază, în limitele prevăzute de lege, de dreptul de acces, rectificare, opoziție, restricționare a prelucrării și ștergere a datelor („dreptul de a fi uitat”).
Utilizatorii beneficiază, de asemenea, de dreptul de a stabili instrucțiuni privind gestionarea datelor lor după deces.

Pentru a vă exercita aceste drepturi, vă puteți adresa prin e-mail la următoarea adresă: contactGDPR@gazechim.com;

De asemenea, ne puteți transmite o solicitare prin poștă la adresa Rompolimer Composites: Str. Poetului, nr. 1, compartimentul 65, ARAD – România.

De asemenea, aveți dreptul de a depune o plângere la autoritatea competentă în materie de protecție a datelor cu caracter personal, și anume: Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP), B-dul G-ral. Gheorghe Magheru nr. 28-30, sector 1, București, site web: www.dataprotection.ro.

5. Alte conexiuni la internet: Linkurile hipertext

Site-ul nostru conține linkuri hipertext care permit accesul la site-uri administrate de terți. Cu toate acestea, Rompolimer Composites nu poate fi în niciun caz trasă la răspundere pentru conținutul acestor site-uri, pentru prejudiciile care ar putea rezulta din accesarea acestora, pentru informațiile prezentate pe acestea sau pentru tranzacțiile care pot fi efectuate prin intermediul acestora, responsabilitatea revenind exclusiv editorului site-ului.
Crearea de linkuri hipertext către site-ul Rompolimer trebuie să facă obiectul unei autorizări exprese și prealabile din partea reprezentantului legal al societății sau a reprezentantului acestuia.

6. Cookie-uri

Este posibil ca pe dispozitivele utilizatorilor acestui site să fie instalate „cookie-uri”. Un cookie nu permite societății Rompolimer Composites să identifice utilizatorii.
Puteți refuza stocarea „cookie-urilor” configurând browserul în consecință.

7. Răspundere

Informațiile prezentate pe site nu au caracter contractual și nu angajează în niciun fel răspunderea Rompolimer Composites, care își rezervă dreptul de a modifica, actualiza, corecta sau șterge, în orice moment și fără preaviz, tot sau o parte din conținutul site-ului. Rompolimer Composites nu își asumă nicio răspundere în cazul unor erori sau omisiuni cu privire la conținutul paginilor site-ului și nici în cazul întreruperii sau indisponibilității site-ului, indiferent de motiv.

Rompolimer Composites nu își asumă nicio răspundere pentru niciun fel de prejudicii directe sau indirecte rezultate în urma unei intruziuni frauduloase a unui terț care a determinat modificarea informațiilor puse la dispoziție pe site.

8. Proprietate intelectuală

Toate elementele acestui site, în special textele, prezentările, ilustrațiile, fotografiile, documentele descărcabile, reprezentările grafice, mărcile comerciale (înregistrate de Rompolimer Composites sau, după caz, de unul dintre partenerii săi), structura ierarhică a site-ului și formatarea acestuia constituie proprietatea intelectuală exclusivă a Rompolimer Composites sau a partenerilor săi.
În consecință, utilizarea, reproducerea, integrarea, distribuirea și redistribuirea acestora, integrală sau parțială, sunt interzise în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe.
De asemenea, utilizarea, reproducerea, integrarea, distribuirea și redistribuirea, integrală sau parțială, a bazei de date cuprinse pe acest site sunt interzise în temeiul dispozițiilor Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe.

9. Legislația aplicabilă

Prezentul site a fost conceput și este administrat în conformitate cu legislația din România. Prezentele mențiuni legale sunt disponibile în limba română. Orice litigiu legat de acest site sau care decurge din utilizarea acestuia va fi soluționat de instanțele judecătorești din România.